Mami + tati = LOVE

Zilele trecute am discutat cu o mamica despre o preocupare cu iz general, motiv pentru care am pus pe hartie cateva ganduri pe care sa le impartasesc cu voi. 

Este vorba despre modul in care tatal isi exercita rolul de parinte, uneori in mod diferit de cel al mamei si cat de benefic sau daunator este acest aspect.

Prima reactie a fost de a evidentia faptul ca asa cum avem comportamente si atitudini diferite in alte roluri ale vietii, in acelasi mod, parintii nu pot fi la fel, identici.

Dincolo de aceasta, privind constient, observand parintii din jurul nostru, gasim diferente de comportament intre mame si tati, pornind de la locul de joaca, spatiul educational, pana acasa.

Ce ne arata studiile:

• Mamele se folosesc adesea de jocuri de rol, povesti, jucarii pentru a-si petrece timpul cu copii – tatii vor prefera sa se tranteasca pe jos, sa gadile
• Mamele sunt mai atente la comunicarea non-verbala – tatii utilizeaza limbajul verbal, uneori chiar presarat cu cuvinte sau expresii care nu sunt inca in vocabularul celor mici
• Mamele se raporteaza la activitati, situatii in mod consecvent, predictibil – tatii sunt mai imprevizibili, fara a pastra o rutina (ceea ce este valabil inclusiv in a accepta si a raspunde unor solicitari din partea copiilor)

A.., si inca o informatie statistica relevanta, in care se regasesc probabil multi parinti: 80% dintre femei sunt ingrijorate de faptul ca trebuie sa lase copilul in grija altcuiva pentru a se intoarce la serviciu, in timp ce doar 39% dintre barbati resimt aceeasi ingrijorare. Ce-i drept, in tara noastra nu exista nici prea multe alternative, dar aceasta este o alta discutie.

Va provoc sa incercati ceva nou in aceasta seara – notati pe un carnetel ce vedeti la voi si la partenera/partenerul vostru, din momentul in care interactionati cu copiii: formulele de salut, mimica, rutina casei, jocurile, raspunsurile/replicile date, suportul acordat la teme (cum se intampla, cum sunt evaluate sau explicate problemele), ritualul de culcare, cum se acorda permisiunile sau sunt formulate interdictiile… veti fi foarte surprinsi de diferentele dintre voi.

Va invit apoi la un alt exercitiu – notati care sunt situatiile in care copilul va solicita ajutorul, ce cuvinte foloseste, cat de deschis este cu fiecare, cum se razvrateste, care sunt alinturile pe care le ofera.

Veti face singuri corelatiile, dar este important sa observati aceste aspecte cat se poate de obiectiv.

Cel mai probabil, concluzia voastra va fi ca abordati stiluri diametral opuse. Insa acest antagonism nu este nesanatos, ci ofera perspective diferite, complementare.

Primele adaptari la contextul social se intampla in familie, iar recunoasterea unor modele diferite ii ajuta pe copii sa perceapa si sa se adapteze la aceste situatii ce vor deveini din ce in ce mai diverse. Asadar, puteti observa, chiar amuzati situatiile in care copii incep sa speculeze diverse oporunitati – poate nu intamplator, rugamintile si lacrimile in ochi  ‘functioneaza’ si isi ating mai eficient scopul in fata mamei decat a tatalui.

In ultimii zece ani, implicarea tatilor in educatia copiilor a inceput sa fie mai intensa si in tara noastra – carucioare impinse de tati duminica in Herastrau, tati care participa la sesiunile de parenting, tati care ne suna pentru a se interesa de ateliere pentru copii…

Important de retinut este faptul ca nu exista un singur parinte intr-o familie completa, ci atat mama, cat si tatal sunt parinti in egala masura; desigur,  rolurile pot avea scenarii diferite, dar pentru acelasi public: copilul/copiii acelei familii. Pentru a fi  eficienti si a dezvolta copii armonios, parintii trebuie sa fie intr-un acord continuu, care, stiu din realitate ca nu este usor de obtinut intotdeauna. De aceea, recomandarea mea este ca atunci cand copii va solicita un raspuns (o jucarie mai scumpa, o excursie), de la cea mai frageda varsta, sa ii obisnuiti cu abordarea in care mami si tati urmeaza sa discute si sa decida. Un obicei pe care l-am vazut rar in cultura noastra este cel al comitetului de familie, necesar uneori pentru deciii importante care ii privesc pe toti. Din perspectiva mea, aceasta practica este un excelent liant, generator de incredere si securitate pentru toti membrii familiei de care puteti benefia in situatii potrivite.  

Concluzia ar fi, parafrazandu-l pe Jeremy G. Schneider  ca tatii nu sunt ca mamele, dar impreuna trebuie sa fie o echipa grozava , ceea ce nu se poate intampla decat printr-o coordonare si o calibrare continua la situatiile cu care se confrunta. 

Autor: Beatrice Vana /  mama :) / pedagog / sociolog  / trainer / coach

Continutul articolelor nu poate fi copiat fara acordul explicit al autorului.