
Cuvinte care ranesc
21.09.2014 11:11Dragostea copiilor nostri este neconditionata ...
Ce comod pentru noi, parintii – nu trebuie sa facem mai nimic pentru a o castiga, merita, pastra … cei doi ochisori atintiti asupra noastra se vor uita cu dragoste infinita spre noi.
Va amintiti prima privire pe care ati atintit-o asupra copilului vostru? A fost dragostea pura pe care o vom simti pentru el totdeauna, dar care in timp se va trasnforma, pe care uneori o vom uita sau de care vom abuza. Vom discuta despre aceasta intr-un articol viitor.
Astazi, as vrea sa ne gandim la lucrurile pe care le spunem copiilor nostri si pe care, daca le-am evita, le-am da ocazia sa se dezvolte mult mai frumos, mai armonios, cu mai multa incredere in sine:
Nu-i frumos sa faci asa!
Ce proasta/prost esti! (si alte etichete similare..)
Nu te imbraca asa pentru ca vor rade colegii de tine!
Nu esti in stare de nimic!
Esti cel mai rau copil pe care il stiu!
Nu intelegi nimic din ce spun!
si lista este atat de lunga ...
Deseori parintii functioneaza doar ca detectoare de greseli, nereusite, iar astfel de afirmatii nu au decat rolul de a-i respinge si de a le alimenta propriile temeri, limite.
Probabil ca uneori sunt doar clisee verbale, automatisme pe care le-am auzit adesea de la proprii parinti si nu facem decat sa le transmitem copiilor nostri, dar sta in puterea noastra sa hotaram intr-o zi: STOP! De astazi, voi vedea si voi aprecia doar calitatile copilului meu si voi gasi o cale constructiva de a-l ajuta sa se dezvolte.
autor: Beatrice Vana
—————